Lumea se schimbă – teatrul rămâne etern. Artiștii, aici incluzând și actrițele își caută locul în lume exact ca ceilalți oameni. Elena Popa, membră a trupei TAM (adică Teatrul Andrei Mureșanu) și-a găsit locul la Sfântu Gheorghe. Care sunt motivele pentru care a rămas la noi? Cum vede viața culturală a orașului? Citiți mai departe și veți afla.
– Ești din Piatra Neamț și trăiești aproape de 20 de ani la Sfântu Gheorghe. Cum ai ajuns aici?
– Pe vremea aceea eram studentă la Cluj Napoca și un critic de teatru, Doru Mareș, care era pe atunci și directorul teatrului din oraș, m-a văzut în câteva spectacole studențești și a decis să mă cheme pentru o colaborare artistică. Căutau o fată mică și tânără, așa am ajuns aici. În această perioadă se alcătuia o trupă nouă și am decis să rămân la Sfântu Gheorghe. Regizorul Radu Afrim, cu care am lucrat deja în timpul studiilor universitare, era și el în curs de angajare aici în oraș. Între timp am lucrat și la Teatrul din Ploiești, dar după câțiva ani am revenit.
– A existat totuși o perioadă de pauză în management pe vremea aceea, dar ai decis să rămâi. De ce?
– Am revenit în oraș într-un moment în care Florin Vidamski a devenit director și dorea să relanseze spiritul experimental al teatrului. După doi ani a plecat de la instituție. Teatrul a intrat într-o perioadă de deficit în management, în decursul unor mandate de directori cu lipsă de idei și perspectivă. Decizia mea de a rămâne se datorează și unor motive personale, la fel legăturilor mele strâmte cu orașul. Nu am pierdut speranța că lucrurile se vor rezolva cu timp și vor deveni mai bune. De când Anna Maria Popa a devenit managerul teatrului simt că în sfârșit am început să ne mișcăm într-o direcție bună.
– Cum se poate caracteriza această direcție?
– Avem în sfârșit un sediu propriu care este un pas foarte important pentru instituție. De ani de zile teatrul român a existat în „cârca” Teatrului Tamási Áron, neavând spațiu propriu, era nevoit să împarte sala de repetiții și sala de joc. Această situație necesita o coordonare continuă și dificilă atât din punct de vedere administrativ cât și artistic în producerea spectacolelor și derularea repetițiilor. Acum avem un repertoriu propriu, serios și divers de asemenea simt că am crescut ca actori.
– Unde se încadrează în prezent Teatrul Andrei Mureșanu în peisajul teatral din țară?
– Bazat pe propriile experiențe și pe feedbackul profesioniștilor de teatru, pot să zic că teatrul român concurează cu teatrele mari și respectate din breaslă, teatre serioase precum Odeon din București sau Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
– Care sunt lucrurile importante pentru tine în oraș?
– Pe lângă meserie în primul rând prietenii și preocupările mele zilnice, dar și spiritul orașului care a devenit mai activ în ultimii ani. Am observat că oamenii au devenit mai prezenți și mai cointeresați de ceea ce se întâmplă în jurul lor. La fel relațiile interetnice au început să se miște într-o direcție bună, se schimbă mentalitatea oamenilor, care mi se pare un lucru important.
– Ai acces la pulsări culturale românești? Te simți izolat cultural?
– Nu mă simt izolată deloc. Cred că această idee de izolare este de fapt un proces de autoizolare, prin care oamenii generează acest tip de atitudine pentru ei înșiși. Cred că este foarte important pentru ambele comunități să se dezvolte o delicatețe prin care se livrează produsul artistic față de cealaltă comunitate. Să se adreseze tuturor, indiferent de etnie.
– Cum navighezi între limbi?
– Înțeleg câte ceva din limba maghiară, dar deseori interacționez cu maghiari care vorbesc foarte bine română, au plăcerea de a vorbi română. Meseria mea este legată de limba mea maternă, dar am un vocabular de bază de maghiară și aș vrea să învăț mai mult, să conversez mai frecvent.
Cred că sunt mulți oameni, vorbitori de ambele limbi, care simt un fel de jenă sau frică că nu vorbesc corect limba respectivă. Simt și eu asta câteodată.
– Ți se pare deschis orașul din punct de vedere cultural? În ce direcție se va mișca în viitor?
– Da, mi se pare deschis. Există oameni care nu percep acest lucru din lipsa cunoștințelor istorice, dar cred că este important să înțelegi spiritul locului, să înțelegi regulile de funcționare și diferențele culturale. Nu poate să fie aici ca în Mehedinți. Problemele naționaliste, create nu sunt prolifice și nu adaugă valoare locului, orașului.
Cred că orașul are un potențial mare din punct de vedere cultural și oameni care creează lucruri valoroase, are toate șansele să se ducă în direcție bună și în continuare.
